Uniunea Europeană a descris miercuri, 21 octombrie, drept „profund îngrijorătoare şi incompatibile cu modul în care compania a oferit acces la aceste servicii anterior” informațiile potrivit cărora Elon Musk, directorul executiv al SpaceX, ar fi dispus restricționarea serviciului de internet prin satelit Starlink în Ucraina, relatează agenția dpa, citată de Digi24 și Deschide.md.
Un purtător de cuvânt al UE a declarat la Bruxelles că SpaceX trebuie să restabilească urgent serviciile complete pentru Ucraina, care are nevoie de acest sistem pentru a opera dronele cu care își apără teritoriul. El a spus că războiul a arătat cât de mult depinde securitatea Europei de infrastructura spațială. De aceea, UE construiește propria rețea, IRIS2, cu peste 300 de sateliți, pentru comunicații securizate civile și militare.
Vom implica, bineînţeles, pe deplin Ucraina în acest demers
Ce s-a întâmplat
Wall Street Journal și CBS News au relatat că Musk s-ar afla în spatele restricțiilor. Potrivit presei americane, citate de Ziarul Național, Musk ar fi ordonat săptămâna trecută încetinirea Starshield, versiunea militară a Starlink, de care depinde armata ucraineană. Militarii ucraineni au spus că s-au confruntat brusc cu limitări de viteză, care au îngreunat misiunile cu drone.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat marți că Washingtonul nu a restricționat accesul Ucrainei la rețea.
Nu am retras nimic. Există termeni şi condiţii de utilizare care, în ultimă instanţă, trebuie respectaţi
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru Fox News că serviciul Starshield „este încă limitat” și că secretarul de stat Marco Rubio i-a promis că va încerca să rezolve problema. Rubio a spus însă jurnaliștilor că deciziile privind accesul Ucrainei la Starlink țin de SpaceX și de Elon Musk, nu de Casa Albă, relatează Unimedia.







