Comisia Electorală Centrală (CEC) analizează noi angajamente pentru candidații la alegerile din Găgăuzia din 15 noiembrie, ca să prevină comportamentul neautentic pe rețelele sociale, adică trolii, boții și conturile false, și implicarea unor terți în campanie, a declarat vicepreședintele CEC, Pavel Postica, la emisiunea „Spațiul public” de la Radio Moldova, relatează Moldova 1.

În ceea ce privește comportamentul în mediul online și comportamentul părților terțe, nu avem deocamdată un cadru legislativ foarte clar. La această etapă, suntem în proces de elaborare a unui proiect de lege.

— Pavel Postica, vicepreședintele CEC

Ce vrea CEC

  • completarea Codului de conduită pe care îl semnează concurenții electorali, cu angajamente pe propria răspundere privind campania online;
  • documentul ar putea fi propus spre semnare și candidaților din Găgăuzia;
  • instruiri pentru candidați despre raportarea financiară, contestații și soluționarea litigiilor.

Postica a avertizat că încălcările grave ale legii electorale pot duce la anularea înregistrării candidaților, iar consiliile electorale nu vor ezita să aplice sancțiunile.

Context

Campania electorală pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei începe pe 16 octombrie. Până acum, cinci candidați au fost înregistrați pentru funcția de bașcan.