Expozițiile „Moldagrotech” și „Farmer” au loc între 15 și 18 octombrie la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo” din Chișinău. Un tractor vechi va fi expus lângă unul performant, într-o prezentare simbolică a evoluției agriculturii, iar vizitatorii vor vedea și demonstrații cu drone agricole, notează Moldova 1.
Vorbim despre peste 400 de participanți, peste 1.000 de utilaje și tehnică agricolă și peste 10.000 de metri pătrați de spațiu expozițional ocupat. Ambele pavilioane pe care le avem în gestiune sunt ocupate
Evenimentul se organizează din 1993 și a ajuns la a 47-a ediție.
„Marea brânză”
Printre surprize se numără „Marea brânză”, o prezentare a unui produs tradițional care îmbină tradiția cu tehnologia, inclusiv printr-un moment cu drone.
Ne-am gândit să combinăm tehnologia cu un produs care ne amintește de identitatea noastră și de tradițiile moldovenești. Cu ajutorul dronelor, vom avea o prezentare spectaculoasă a acestei 'Mari brânze'
Fermierii vor să ajungă direct la cumpărători
Sergiu Veșca, de la Federația Națională a Fermierilor, spune că producătorii vor să fie cât mai aproape de consumatori, ca să știe ce se cere pe piață.
În ultima vreme, avem tendința să fim cât mai aproape de consumator, cu cât mai puțini intermediari, ca informația să nu se piardă și să nu ajungem să producem ceea ce nu se consumă
Accesul producătorilor locali în rețelele de magazine rămâne un subiect care cere discuții, mai ales despre calitatea produselor, ambalare și condițiile de păstrare și prelucrare, a mai spus Veșca.
Organizatorii îi invită la expoziție atât pe fermieri și pe oamenii de afaceri, cât și pe consumatori, care pot cunoaște direct producătorii autohtoni.







