Președintele României, Nicușor Dan, le-a transmis liderilor de partide că, dacă până joi, 15 octombrie, nu ajung la o înțelegere transparentă pentru susținerea Guvernului condus de Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului și va declanșa alegeri anticipate. Informația vine din surse ale Digi24 și a fost prezentată și de Hotnews, notează Unimedia și Realitatea.md.
Potrivit acelorași surse, nu va exista o a cincea desemnare de premier dacă Luca Niculescu nu obține sprijinul unei majorități în Parlament.
Al patrulea premier desemnat
Guvernul Bolojan a fost demis pe 5 mai printr-o moțiune de cenzură votată de PSD și AUR. Primul premier desemnat, Eugen Tomac, și-a depus mandatul. Cabinetele propuse de Adrian Veștea și Siegfried Mureșan nu au primit votul de învestitură. Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pe 5 octombrie.
Luca Niculescu are termen până joi, 15 octombrie, să depună în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor.
Ce spun partidele
- PSD ar urma să intre în Guvern, alături de miniștri tehnocrați propuși de președinte la Finanțe, Apărare și Externe, potrivit surselor Digi24; decizia PSD ar urma să fie luată miercuri;
- PNL și UDMR ar urma să voteze noul Guvern, dar liberalii rămân în opoziție, a anunțat Ilie Bolojan;
- USR nu va vota Guvernul Niculescu, iar președintele partidului, Dominic Fritz, spune că alegerile anticipate sunt soluția pentru ieșirea din criză.
Constituția României permite dizolvarea Parlamentului dacă acesta nu a acordat votul de încredere în 60 de zile de la prima solicitare și după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură. Condițiile sunt îndeplinite după respingerea guvernelor Veștea și Mureșan, notează Digi24.
Nicușor Dan s-a pronunțat de mai multe ori împotriva alegerilor anticipate, spunând că noul Parlament nu ar arăta foarte diferit de cel actual.






