Guvernul a aprobat miercuri, 21 octombrie, crearea a 34 de agenții teritoriale pentru educație (ATE), subordonate Ministerului Educației și Cercetării (MEC). Ele vor prelua de la consiliile raionale calitatea de fondator al școlilor primare, gimnaziilor, liceelor și instituțiilor de învățământ special, anunță MEC, citat de Jurnal.md, Realitatea.md și Ziarul Național.

Calendarul reformei

  • 1 ianuarie 2027 – școlile din 32 de unități administrativ-teritoriale trec la agenții;
  • 1 ianuarie 2028 – transferul în municipiile Chișinău și Bălți;
  • UTA Găgăuzia – agenția urmează să fie creată de Adunarea Populară, astfel încât vor fi, în total, 35 de agenții.

Grădinițele și instituțiile extrașcolare rămân în subordinea autorităților publice locale.

Locul în care s-a născut un elev nu trebuie să-i decidă viitorul. Prin această reformă, ne asumăm responsabilitatea să asigurăm fiecărui elev acces la o școală de calitate, cu profesori pregătiți, sprijin și condiții sigure de învățare

— Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării

Ce vor face agențiile

Agențiile vor avea personalitate juridică, buget și conducere proprie și vor răspunde de rețeaua școlară, managementul instituțiilor, resursele umane, calitatea educației, incluziune, finanțare, patrimoniu și transportul elevilor. Activitatea lor va fi finanțată din bugetul de stat.

Pentru cele 34 de agenții sunt prevăzute 825 de unități de personal. Cea mai mare va fi la Chișinău, cu 121 de unități, urmată de Orhei (29), Bălți (28) și Soroca (27). Cea mai mică va fi la Basarabeasca, cu 14 unități. Funcționarii actualelor direcții raionale de învățământ vor putea fi transferați în noile agenții, iar directorii ATE vor fi aleși prin concurs, pentru mandate de cinci ani, de cel mult două ori.

Potrivit MEC, actualul sistem, în care școlile sunt administrate de direcții subordonate consiliilor locale, produce diferențe mari între raioane și municipii, atât la rezultatele elevilor, cât și la capacitatea de a aplica politicile educaționale.