Cinci vagoane destinate muncitorilor au luat foc miercuri seara, 7 octombrie, pe strada Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 45 din satul Ciorescu, municipiul Chișinău, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Unimedia scrie că incendiul a fost precedat de o bubuitură puternică.

Apelul la 112 a fost recepționat la ora 19:37. La fața locului au fost trimise trei echipaje de pompieri și salvatori.

Persoanele aflate în interior s-au evacuat de sine stătător, fără a avea de suferit.

— IGSU

Pompierii au localizat incendiul la ora 20:21 și au continuat apoi intervenția pentru lichidarea completă a arderii. Cauza focului și pagubele urmează să fie stabilite.